Gusturi şi etape

Cu fiecare etapă a vieţii avem diferite preferinţe cu care ţinem morţiş să ne prezentăm în faţa lumii. Sunt sigură că în copilărie cu toţii aveam un personaj de desene animate favorit... Vreau să spun, cine nu îl cunoaşte pe îndrăgitul caţeluş, Scooby-Doo şi al său faimos stăpân, Shaggy? Sau sigur nu îi veţi uita curând pe Dexter, cu al său preţios laborator, şi sora lui prea curioasă, Dee Dee. Cine nu îşi aminteşte de Ed, Edd şi Eddy? De Fetiţele Powerpuff nici nu mai pomenesc... Iubesc să mă uit şi acum la aceste desene. Fără ele, copilăria mea nu ar mai fi fost aşa de frumoasă! Când creştem gusturile parcă ni se schimbă încetul cu încetul... Apare acea schimbare morală numită "maturizare". O, da... Începem să ne schimbăm genurile de muzică pe care vrem să le ascultăm şi, cu siguranţă, vrem să ieşim în evidenţă cât mai mult. De ce? Pentru că asta se numeşte "adolescenţă"! În această etapă mulţi copii sunt în contradictoriu cu părinţii lor, fetele pentru că doresc să se machieze mai mult decât le permite mama, iar băieţii pentru că hoinăresc prea mult sau mai ştiu eu ce... În orice caz, aici intervine "rebelitatea". Când maturizarea noastră este aproape completă (pentru că niciodată nu va fi pe deplin completă- "Copilul din noi trebuie să fie mereu acolo", nu? Sau cel puţin asa vreau să cred.), gusturile noastre sunt total schimbate faţă de cele din copilărie, în sensul că învăţăm să deosebim lucrurile rele de cele bune şi ne dăm seama că, defapt, cine ne place, ne place aşa cum suntem şi că nu este nevoie să arătăm într-un anumit fel. Am dreptate? Cu siguranţă vor exista mereu mici "conflicte" între persoane, pe baza genurilor de muzică preferate sau a actorilor favoriţi, de ce nu? Cu siguranţă suporterii echipelor adverse de fotbal vor fi mereu în contradictoriu, dar asta este firesc, în mare parte... Cu toate acestea, îmi place să pun în practică binecunoscutul citat: "Gusturile nu se discută!".

Fericirea.

Cică "fericirea" e un termen abstract. Că nu poate fi studiată, catalogată, pusă în dosărele cu etichete şi apoi în sertare de birou, în ordine alfabetică.

Dar, pentru mine, fericirea are fețe, o identific sub forma unui amestec de ochi, buze şi nasuri, în diferite combinații.

Acum o săptamână, fericirea mea avea chipul schimonosit al vânzătoarei de la magazinul non-stop de alături, care mi-a cântarit şi luat banii pe alea două nenorocite de nectarine de care îmi era al dracului de poftă la prima oră a dimineții. Mi-a zis şi un "Mulțumesc şi eu!" obosit când îmi târam picioarele adormite către ieşire.

Acum 3 zile, fericirea mea s-a ascuns sub chipul unui copil care cunoaşte lumea asta de doar şase luni şi pentru care unghiile mele date cu ojă albastră, ieftină erau cea mai frumoasă minune. Ce contrast de forme şi mărimi s-a jucat între mâinile noastre, arta teatrului tactil, nu altceva! De-ar şti câte minuni albastre mai are de descoperit!

Ieri, fericirea mea nu s-a ascuns prea bine. Era aşezată cu mândrie in ochii ei pictați în mii de nuanțe de jad şi malachit şi pe genele-i țesute parcă în frânturi de Soare. Nici gura nu-i rămasese neatinsă. Fericirea mea îi murdărise colțul drept al zâmbetului, exact unde se întâlnesc, ca printr-un sacrificiu, buza subțire, timidă de sus şi aia îndrazneață, rebela cea de jos. I-aş fi şters pata de sentiment cu un sărut fugar, dar pun pariu că s-ar fi murdărit mai tare. Rămane pe altă dată totuşi.

Mâine, fericirea mea se va găsi unde o întâlnesc tot timpul, fără dar şi poate va lua forma mult iubită a chipului mamei mele. Fac rămăşag pe toate stelele că fericirea mea nu o să fie-n veci pierdută atata vreme cât pot zări cu-ai mei doi ochi trăsăturile faciale atât de cunoscute mie. Neprețuit îi e surâsul cald, de "Bună dimineața!" şi încruntarea autoritară a sprâncenelor când se gândeşte cu ce-a greşit să merite-o asemenea pacoste pe cap. Şaptişpe ani nu mi-au ajuns să mă satur de arta feței ei, iar o eternitate de clipe de aş avea la dispoziție, jur că le-aş petrece, nenumărate, încercand să desluşesc tainele tabloului pictat în chipul ei.

Nesuferită fericirea asta, să poarte ea atâtea fețe într-o singură viață...

Iubim...

...Mamele, pentru că mereu ne vor fi alaturi. ...Florile, pentru că, subtil, ne inspiră puritatea.
...Soarele de primăvară, pentru că ne încălzeşte, după gerul crunt din iarnă. ...Lumina, pentru că alungă întunericul. ...Pacea, pentru că distruge razboiul. ...O carte bună, pentru că ne deconectează de la toate energiile negative. ...Un copil, pentru că ne reaminteşte că anii nu se mai intorc. ...Sufletul pereche, pentru că a creeat un "Rai" doar pentru noi. ...Stelele, pentru că ne demonstrează că "infinitul" există. ...Bătrânii, pentru înţelepciunea lor. ...Animalele, pentru că ne arată, atât de des, că sunt mult mai avansate decât credem noi. ...Viaţa, pentru că o putem compara cu moartea.